Cine a fost Shri Mataji ?

Cine îmi vede medalionul cu Shri Mataji la gât, mă întreabă: cine este doamna? Răspunsul meu este că Ea e Maestrul meu Spiritual. O colegă de la lucru m-a întrebat: „Ea este pentru tine ce este Iisus pentru noi?”. „Da”, a fost răspunsul meu. Şi El a avut discipoli, are şi acuma, nu ?
Shri Mataji a fost o încarnare divină, aşa cum au fost marii profeţi după care s-au format diferite religii, şcoli de yoga etc.
Ceea ce a făcut Shri Mataji, evident şi discipolii Dânsei, este răspândirea Vishwa Nirmala Dharma – adică a Religiei Pure Universale, care cuprinde toate religiile din lume. Cum este posibil aşa ceva? Fiecare chakră cuprinde, prin calităţile ei spirituale, câte un aspect divin venerat în una sau alta dintre religiile lumii. Să vedem prin exemple: Mooladhara chakra de la baza coloanei vertebrale (prima chakră), este baza tuturor religiilor - inocenţa; chakra Nabhi reprezintă stabilizarea în lume a dharmei; Vidul – oceanul iluziilor, e reprezentat prin cei 10 maeştri spirituali: Raja Janaka - India, Abraham - Mesopotamia şi Palestina, Moise - Egipt şi Palestina, Zarathustra - Persia, Confucius - China, Lao Tse - China, Socrate - Grecia, Profetul Mohammed - Arabia, Guru Nanak - India, Shri Sai Baba-India; chakra Vishuddi - Shri Krishna; chakra Agnya – puterea iertării, care îl reprezintă pe Iisus în creştinism; etc.
Dar, de unde ştiu eu că Ea este un maestru spiritual autentic? Căci întâlnim aşa-zişi „guru” destul de des. În diferite forme şi peste tot. Pot fi preoţi înalţi, profesori de yoga, lideri ai diferitelor mişcări, etc.
Îmi răspunde propria mea energie. După ce ne-am activat această energie, Ea poate să ne răspundă la multe întrebări.
Religia Pură Universală nu e o „nouă religie”, ci Religia care le integrează pe toate, tocmai pentru că există un singur Dumnezeu. Puterea lui se reflectă în fiecare dintre noi, în forma energiei Kundalini. Şi, ca şi orice parte, ea tinde către întreg. Tot aşa şi noi.
Ági

Rolul sahaja yoga

Împart oamenii în 3 categorii: cei care nu cred în existenţa unei energii primordiale, cei care cred şi cei care ştiu că există.

Ceea ce ştim însă cu toţii, este existenţa unei energii individuale din noi. Doar trebuie să conştientizăm, să simţim, după care fiecare facem ce vrem.

Sahaja yoga oferă beneficii pentru mai multe categorii, mai multe nivele, fiecare de ce are nevoie, poate să obţină.

Unii dintre noi vrem doar îmblânzirea mentalului agitat, îndepărtarea stresului din viaţa de zi cu zi. Vrem să ne controlăm emoţiile, să obţinem bucurie spontană, să ne putem bucura şi de monotonia zilnică. Vrem putere de concentrare. Vrem să aflăm despre chakre. Suntem curioşi de spiritualitatea orientală. Ce este diferit aici de noi, creştinii ? Vrem să ştim dacă ajută la îmbunătăţirea sănătăţii fizice, că doar e gratis !  Pot obţine şi altceva decât am nevoie ? Mă ajută să mă las de vreun obicei prost ? Mă vindecă de atacurile de panică ?

Dorinţele noastre sunt diferite. Şi diferă tot timpul pe parcursul vieţii. Azi mă face fericit doar o bere rece, mâine familia, poimâine vreau să ştiu dacă există extratereştri.

Chiar, există extratereştri ?

Energia fiecăruia ne răspunde.

Cum ? 

Vă aşteptăm în fiecare marţi la ora 6 seara la meditaţiile noastre, în Arad, str. Unirii, universitatea Vasile Goldiş.

Ági 

Inima

Meditaţia noastră se îmbogăţeşte cu adevărat şi devine profundă atunci când ne îndreptăm atenţia asupra inimii.

Dragostea pură este detaşată, căci este calitatea Spiritului. Dragostea este confundată adesea cu atracţia fizică sau cu posesivitatea faţă de bunuri materiale. Shri Mataji ne spune: „ataşamentul înseamnă moartea dragostei. Detaşarea dă dragostei voatre mişcare, circulaţie”. Detaşarea este puritate, este inocenţa. Dragostea pură nu se poate limita la o singură persoană, la o singură formă de expresie, este dragostea care curge de la sine către celălalt, pur şi simplu.

Esenţa vieţii tuturor profeţilor şi tuturor încarnărilor, esenţa tuturor religiilor este compasiunea. Compasiunea emană dintr-o chakră a inimii în stare bună de funcţionare. Trebuie să ştim, de asemenea, că părinţii noştrii care ne-au adus pe lume în această viaţă îşi au locul în inima noastră. Relaţia noastră cu ei este deci foarte importantă pentru sănătatea chakrei inimii. Trebuie să devenim conştienţi de responsabilitatea noastră faţă de ei şi trebuie să-i tratăm cu respect. La fel, părinţii îşi poartă copiii în inimă şi trebuie să le ofere o viaţă pură, încurajând dezvoltarea lor spirituală. Pentru a fi respectaţi, părinţii trebuie să se poarte în mod exemplar şi să fie demni de respect.

Inima ne dă sentimentul securităţii, precum şi încrederea în sine. Dragostea dă forţă şi încredere în sine, încât putem înfrunta viaţa asemeni războinicilor învingători. Chakra inimii este însăşi baza forţei noastre interioare. Această forţă este necesară pentru a ne apăra, între altele, şi împotriva invaziei bolilor.

Shri Mataji ne dă desrierea unui om cu chakra inimii în stare bună de funţionare: „sigur de sine, se va exprima întotdeauna cu sinceritate. El ştie în fiecare împrejurare ce comportament să adopte şi cum să facă faţă cu demnitate. Simţul datoriei nu-l împiedică să rămână atent şi tandru faţă de ceilalţi. Nu-l vedem plângându-se ori acţionând cu duritate faţă de nimeni, iar în prezenţa sa te simţi în largul tău. Când întâlneşte pe cineva, îl tratează cu acelaşi respect fie că e rege sau cerşetor şi ştie cum să vorbească să aducă oamenii pe drumul cel drept. Interesul său personal vine după interesul colectiv, atenţia sa este dedicată binelul celorlaţi.”

Inconştientul universal


"Conştiinţa fără gânduri, golirea interioară, conceptul de „vid” din doctrina Zen ne conduce spre Inconştientul Universal. Conştiinţa fără gânduri este pimul pas către contopirea cu Inconştientul Universal. Din tot ce a putut percepe despre Inconştient, omul a elaborat concepte despre Dumnezeu şi despre el însuşi. Din acest Inconştient, afirmă C.G. Jung, şi-a extras umanitatea zeii şi demonii şi toate imaginile primordiale care formează baza marilor sisteme de gândire, „toate gândurile superioare fără de care omul încetează să mai fie om”. Din acest Inconştient noi primim inspiraţia creatoare, conştiinţa, intuiţia adevărului. Adesea mesajele ne sunt revelate în vise. Fiinţele umane pot fi ghidate în subtil prin aceste intuiţii şi presentimente.
Dar, aşa cum observă Erich Fromm, omul modern îşi reprimă din ce în ce mai mult vocea interioară, pierzându-şi astfel şi simţul discriminării între bine şi rău, între adevăr şi falsitate. Prin urmare, noi trebuie să devenim conştienţă de Inconştientul Universal din interiorul nostru. Inconştientul individual reprezentat de energia Kundalini nu este altceva decât o frîntură din Inconştientul Universal. Activarea parasimpaticului prin trezirea lui Kundalini (şi, în consecinţă, conectarea conştiinţei individuale la Inconştientul Universal) străpunge bariera cognitivă care marchează, de obicei, limita absolută a câmpului cunoaşterii umane; percepţia directă ia locul opiniilor intelectuale. De fapt, după Realizarea Sinelui, sistemul nervos central devine conştient de sistemul nervos autonom. „Auto”, în sensul dat de Shri Mataji, semnifică Sinele; acel Sine care este una cu Inconştientul Universal.
Prin urmare, încă de la prima plonjare în Inconştient, sensibilitatea spirituală se exprimă prin senzaţii fizice.
Poate că mesajele Divinului adresate umanităţii ar putea fi interpretate numai de către încarnările divine, menite a aduce fiinţelor umane codul secret."

Vibraţiile

Vibraţiile sunt manifestarea energiei Kundalini şi se resimt ca o briză răcoroasă. Când nu simţim briza răcoroasă înseamnă că avem blocaje, negativităţi în noi sau în jurul nostru. Putem simţi ieşind din fontanelă, din palme sau pur şi simplu ne înconjoară.

Cum verificăm dacă ceva sau cineva ce vibraţii are ? Prima dată ne punem atenţia în fontanelă (chakra Sahasrara) şi apoi pe acel ceva sau cineva. Putem întinde palmele direct către sau, dacă suntem într-un loc public şi vrem să fim mai subtili, putem să verificăm cu atenţia.

Verificăm cu exemple. Luaţi o bucată de hârtie şi scrieţi cu creionul o nume de persoană. Scrieţi Carl Gustav Jung. Ducem mâinile cu palmele către ceea ce am scris, deasupra cu vreo 10-15 cm, atenţia în fontanelă şi vedem ce vibraţii ies de la această persoană. Ce simţiţi ? Briză răcoroasă sau căldură?, înţepături în degete?, sau nimic? Putem scrie un eveniment sau o decizie pe care trebuie s-o luăm. În felul acesta este bine să verificăm vibraţiile după meditaţie.

Verificăm vibraţiile unei case, apartament, job, carte, mobilă, etc., pur şi simplu întinzând palmele către. Întindeţi pălmile către ceea ce citiţi acuma ! Exersăm verificarea vibraţiilor, astfel dezvoltând în noi această nouă percepţie.

Dar atenţie ! Cine nu are energia Kundalini activă nu va simţi corect, nu va simţi deloc sau chiar poate capta blocaje.

Dacă nici după activarea energiei Kundalini nu simţim briza răcoroasă, atunci înseamnă că este posibil să avem un blocaj la chakra vishuddhi stâng, care este foarte simplu de înlăturat.


Ági

Spiritualitate vs. ateism/materialism – cum convieţuiesc împreună, într-o căsnicie (de exemplu)?

Din auzite ştim răspunsul la această întrebare .... se destramă de obicei. Să ne gândim la persoanele din jurul nostru. De cele mai multe ori cedează persoana spirituală, nu cealaltă. De ce trebuie să se-ntâmple aşa ? Dacă eşti convins în ceea ce crezi, de ce laşi negativităţile să te doboare ? Pentru că este mai uşor să „ieşi din poveste” decât să faci ceva ? Este mai comod să te complaci într-o situaţie ?

Ce faci atunci când ai un partener care nu crede doar în propriile forţe, în propria minte, iar tu crezi în ceva care mişcă acest univers din ascuns.

Mulţi se întreabă dacă găsesc în această viaţă o pereche potrivită pentru căsnicie, dacă există acea persoană care simte şi înţelege pe celălalt, respectă, iubeşte cu o iubire detaşată, relaţia nu devine plictisitoare nici după ani de zile. Dacă există fericire - sau mai degrabă îmi place să folosesc cuvântul „bucurie”- în căsnicie ?

Ştim despre relaţiile de genul „Romeo şi Julieta” .... în zilele noastre nu durează mult. Sentimentul de „îndrăgosteală” nu dă echilibru unei căsnicii, iar o căsătorie reuşită, pe lângă echilibru, dă şi maturitate, spune Gregoire de Kalbermatten în cartea sa - „Duhul Adevărului”.

Soluţia ar fi voinţa, forţa de a lupta şi multă răbdare. Oamenii nu se schimbă uşor, nu vor să se schimbe, nu le poţi cere să se schimbe. Nu putem forţa pe celălalt. O persoană egoistă, care este obişnuită să-i fie răsfăţat egoul, greu lasă în urmă acest comfort. „O persoană egoistă nu poate vedea lucrurile într-o perspectivă corectă, deoarece inteligenţa sa este lipsită de înţelepciune” (G.K. – Duhul Adevărului). Condiţionările, de asemenea, ne fac să stagnăm în evoluţie. Din punct de vedere al sahaja yoga soluţia este simplă. Avem la îndemână tehnici simple de îndepărtarea negativităţilor atât din noi cât şi din celelalte persoane, din mediul care ne înconjoară. Dar, ca şi orice lucru pe care îl facem, consecvenţa şi credinţa sunt importante, dacă vrem să reuşim. Dacă într-o zi ne gândim: „acuma nu am chef să lupt, mă simt obosit” ..... ne-am lăsat deja pradă negativităţii din noi, şi anume - letargiei.

Ce sunt negativităţile ?

Conform dicţionarului explicativ al limbii române, negativitatea este „însuşirea de a fi negativ”, „însuşire a unui corp încărcat cu electricitate negativă”. Şi omul poate fi încărcat de negativitate, să luăm un exemplu obişnuit. O persoană începe să se certe cu noi .... cum reacţionăm de obicei ? În acelaşi mod oare ? Reacţionând la fel, noi am preluat negativitatea acestuia. Sau să luăm un obiect vechi. Obiectele pot reţine energia persoanei care îl foloseşte. Dacă noi achiziţionăm un obiect „second-hand”, putem prelua energia persoanelor care au folosit obiectul respectiv. Mediul care ne înconjoară, de asemenea, poate fi negativ. Ce înseamnă însuşirea de a fi negativ ? Să vedem câteva negativităţi din noi: dominarea, bârfa, aroganţa, fanatismul, excesele noastre, frica, lăcomia, gelozia, ataşamentele, reacţiile noastre egoiste, etc.

Să facem introspecţie. Ne putem privi negativităţile detaşaţi ? Le putem corecta ? Vrem să le corectăm ?


Ági