Maya


În limba sanscrită maya înseamnă „iluzie”. În sistemul nostru subtil, alcătuit din chakre și canale de energie este o zonă numită Vid. Vidul este „oceanul iluziilor”, un ocean care trebuie traversat. Dacă mă gândesc la semnificația cuvântului iluzie, ea este ceva care este, dar de fapt nu este. Asta nu înseamnă că lucrurile care ne înconjoară nu există, persoanele din jurul nostru nu există. Toate sunt acolo. Iluzie este ceea ce gândim noi legat de tot ce ne înconjoară, ceea ce gândim despre tot și toate. Iluzie este atașamentul nostru față de diferite persoane, față de materie. Iluzie sunt condiționările (obiceiurile) noastre.
Muncim și pentru confortul nostru. Ce este confortul? Să ne fie viața cât mai ușoară, cât mai comodă. Ne atașăm de materie tot mai mult pentru confort. Ne atașăm de televizor, de calculator. Credem tot ce se spune la televizor, devenim dependenți de jocurile pe calculator. Ne umplem capul cu tot ce vedem și auzim la televizor, ne umplem capul cu viața jocurilor virtuale. Ne umplem capul cu tot ce citim, ajungem să credem tot ce citim. Ne formăm viața după toate ideile văzute, auzite, citite. Ne formăm după ideile altora. Acestea sunt iluzii. Nu este natura noastră naturală.
Dar, dacă toate ideile noastre, toate gândurile noastre sunt iluzii, ce este realitatea?
Realitate este ceea ce simțim. Ceea ce simțim înainte să gândim, înainte să judecăm ceva sau pe cineva. Realitate este faptul că viața pe care o trăim acum nu este un chin, de fapt. Ne atașăm de confort și de persoane, iar dacă atașamentul se pierde, este un chin pentru noi. Contrariul atașamentului este detașarea. În starea de detaşare, dacă pierdem din confort, este mult mai ușor, dacă pierdem o persoană, este mai ușor.
O altă realitate este Spiritul din noi, spiritualitatea. Spiritualitatea nu înseamnă că mergem în fiecare duminică la biserică și acolo ni se spune că trebuie să facem asta și aialaltă, trebuie să trăim așa și invers, ca să nu mergem în iad. Noi încercăm să trăim așa, dar nu se prea poate, știți. „Este o iluzie.” Cineva … un preot, un maestru spiritual … trebuie să ne învețe ce este spiritualitatea, ce este Spiritul, ce este iadul și raiul, există asemenea lucruri? Dacă da, cum știm cu adevarăt ce este real? De unde venim înainte de a ne naște? Tot acolo mergem după moarte?
Cineva a spus odată că „biserica noastră este în inima noastră”. Iar în inimă este Spiritul, acolo este spiritualitatea. Nu din inimă simțim atașamentele noastre. Nu din inimă ne dorim confortul. Nu cu inima gândim.   
Zona vidului din corpul nostru subtil reprezintă principiul de maestru spiritual. De-a lungul veacurilor am avut mulți profeți, mulți maeștri spirituali, care au încercat să ne readucă atenția spre Spirit. După moartea acestora s-au format religii/filozofii pe baza învățăturilor lor. Religii care se bat între ele, deși învățăturile sunt aceeași: să simțim Spiritul din noi, să devenim Spiritul.
Când traversăm acest „ocean al iluziilor” (vidul), ajungem la Spirit, apoi spiritualitatea intră în cap, în creier, apoi … doar apoi simțim cu adevărat că trăim.  

Shri Mataji despre maestrul spiritual:
„Un maestru spiritual este permanent în relație cu Divinul. Pe de o parte, aceasta se realizează în inima Sa, și tot ceea ce face sau spune vine de la personalitatea Sa profundă, spirituală. Pe de altă parte, el își păstrează atenția asupra slujirii lui Dumnezeu. El știe să recunoască lucrarea lui Dumnezeu în natură, în evenimente. El cunoaște regulile Sale care privesc viața și ființele. El descoperă jocul Divinului în întreaga creație și este spectatorul încântat al jocului, ca și actorul care are grijă să fie pe placul Stăpânului său, lui Dumnezeu. În același timp, se străduiește să comunice discipolilor Săi întreaga artă a acestui joc al dragostei.”
„Un maestru spiritual Realizat este, de asemenea, cineva care exercită o disciplină strictă asupra lui însuși – respectul de sine –, care posedă un simț total al detașării, dar în același timp, se impregnează de lucrurile care hrănesc mentalul (scrierile sfinte). Detașarea e foarte importantă, dar nu înseamnă indiferență.”
„Maestru spiritual este, de asemenea, cineva care a făcut multe eforturi pentru a opri orice efort. Adesea, el a renunțat la numeroase lucruri superficiale care nu servesc la nimic în viață. Și, în această privință, el trebuie să dea exemplu, trebuie să explice, trebuie să-și călăuzească discipolii către lucrurile care hrănesc Spiritul și să le arate calea de urmat. La acest sfârșit de secol XX, el este poate îndrumătorul pe care căutătorii încearcă să-l afle în imensul ocean care se mișcă neîncetat.“

Aghi

Mama către copiii Ei


Adunaţi-vă aproape, adunaţi-vă!
Daţi-vă mâinile şi să aveţi o singură inimă!
Priviţi-vă în ochi doar atunci
când trebuie să vă corectaţi.
Iertaţi-vă! Iertaţi-vă!
Ţineţi strânsă dorinţa şi staţi alături de Mine.
Lipiţi-vă frunţile unii de alţii şi plângeţi.
Plângeţi până ochii vi se limpezesc.
Să aveţi o singură inimă –
inima Mea e în voi.
Aruncaţi tot răul din voi
şi ţineţi-vă aproape.
Fiţi împreună,
oricât de mari sunt distanţele acestei lumi!
Cântaţi şi bucuraţi-vă!
Adunaţi-vă aproape...
Când unii dintre voi nu vor rezista apropierii,
Să pună fruntea în pământ
iar ceilalţi să-i înconjoare.
Adunaţi-vă, vă spun!
Aşa timp scurt a mai rămas...
Simţiţi-vă cu inima
şi lăsaţi ochii să doarmă,
sunt atât de obosiţi...
Adunaţi-vă şi cântaţi, 
să pot fi prezentă în voi!

poezie de Daciana Demian

Promisiunea

M-am promis Ţie,
sunt a Ta,
facă-se voia Ta, Mamă.

Dimineaţa prea devreme, mi-ai dizolvat inima
în lumea întreagă, Mamă!
Atunci am simţit cum Domnul Ego se ofileşte în lumina Ta.
Am înţeles într-un final (până şi eu),
ce este libertatea.
Am rămas în contemplare, în dimineaţa prea devreme.
O clipă am stat mută de uimire
simţind lumea creată de Tine.
Inima mi-ai transformat-o în oceanele lumii
să pot simţi căldura ţărmurilor.
Am plâns...
Lacrimile mele spală creştetele oamenilor însetaţi şi
uscaţi pe dinlăuntru.
Sunt mută de uimire –
lumea toată mi-ai aşezat-o în inimă,
spunându-mi blând: „Trebuie să ai grijă de ea!”
Eu nu mai sunt eu...
Eu am devenit toţi ceilalţi,
dimineaţa prea devreme...
Toţi sunt însetaţi de Iubirea Ta –
aşteaptă să o primească.
Eu sunt Toţi
aşteptând Iubirea Ta...
Lumea toată e în inima mea,
se leagănă precum valurile.
Mă plec în namaskar şi mută sunt
de-atâta libertate.

poezie de Daciana Demian

Simplitatea


„E simplu să fii fericit, dar e foarte greu să fi simplu.” (Rabindranath Tagore)

Pornind de la această idee, ce pot spune? Toată viața asta m-am considerat o persoană simplă; din acest motiv nu m-am înscris mult timp la o facultate, crezând că acolo totul e complicat. Viața în sine mi s-a părut că e simplă de tot, și acum simt la fel, doar că oamenii au tendința de a o complica destul de mult. Când în viață am dat de probleme care am simțit că mă depășesc, nu am știut niciodată ce să fac. Pur și simplu mă simțeam pierdută. Cu cât încercam să rezolv o problemă, să mă gândesc la soluții, la scenarii, cu atât mai complicată devenea treaba. Off, off! Problemele nu sunt pentru mine. Probleme există doar în geometrie, spune Shri Mataji. Toate „problemele” care se ivesc în viață se datorează faptului că orice lucru, orice gând are efect asupra noastră, asupra mediului nostru. Toată lumea spune asta. Apoi, mai sunt dorințele noastre. Ne dorim tot felul de lucruri. După ce le avem, nu ne mai bucurăm de ele. Sau prea puțin. Urmează o altă dorință … parcă nu mai au sfârșit dorințele noastre. Dacă nu obținem ce vrem suntem supărați, deși credem că nu am făcut nimic ca să nu merităm, totuși nu primim tot timpul ce ne dorim. Ori suntem tot timpul nemulțumiți, ori avem dorințe peste dorințe, nu ne mai putem opri. De ce nu ne satisfac complet dorințele odată împlinite?

Ce este simplitatea pentru mine?

Să nu am dorințe imposibile, pe care știu că nu le pot obține în viitorul apropiat. Să mă bucur de toate dorințele împlinite, oricât de mici sunt. Să fiu mulțumită. Nu pot să fiu nemulțumită dacă nu am dorințe, nu-i așa? Iar cu problemele ce să mă fac? Nu pot să nu mă gândesc la ele!

Shri Mataji spune că problemele sunt create de gândurile noastre. Dar câteodată problemele ne sunt date de Divin pentru a învăța ceva din ele, pentru a obține experiență din ele.

Rezolvarea ar fi să nu încercăm să ne gândim la diferite soluții, să nu gândim problema în exces. Când avem o problemă să ieșim la o înghețată, la un film, să ieșim cu prietenele/prietenii, să mergem în excursie, să ne luăm gândurile de la problemă, făcând ceva ce ne place. Cum a făcut și Einstein, de exemplu. Când a obosit totalmente să găsească soluții la chestia cu relativitatea, a luat o pauză şi…. atunci i-a picat fisa.     

            E simplu, nu?

            Aghi