În căutarea profunzimii

Abia când am închis ochii

am putut vedea întreaga lume.

Abia când gândurile mi-au dat pace

am putut simţi Adevărul..

Abia când am simţit detaşarea

i-am putut iubi pe toţi, deopotrivă.

Abia când m-am iertat,

i-am putut ierta pe toţi.

Abia când nu am mai avut dorinţe

întregul Univers m-a răsplătit.

Abia când am depus armele

am început să câştig lupta.

Abia când nu am mai luptat cu timpul

acesta îmi ajunge pentru toate.

Abia când am ştiut că nu am nimic de pierdut

am început să simt Lumina,

devenind o scânteie din Ea.

Acum închid ochii

şi pot simţi întreaga lume.

Daciana

Spiritul mă cheamă …

Printre flori frumos alese, cu miros de iarbă nouă,

Stau cuminte aşezată şi ascult cum ele-s treze.

Deopotrivă, gândul, ochii, urmăresc diversitatea...

Simt cum liniştea-mi cuprinde tot ce e ascuns privirii.

Caut ochilor odihnă şi mă prind la braţ cu gândul,

Parc-adorm într-o grădină nebăgând în seamă vântul.

Dorm, dar toată-s trează bine printre cele ce vibrează.

Trece-un gând, mai vine unul şi mă plimbă-n lumea largă.

Dar mă strigă-n şoapte Raza din Lumina Pâlpâindă,

Mă adunce in Grădina, unde toate-s înflorite.

Şi sunt între Flori si Raze, luminând  cu-a mea fiinţă.

Devenind cu ele una, în miros de iarbă udă.

Timpul, grijile şi viaţa – toate nu sunt ale mele...

Gândurile-s adormite să pot trece printre ele.

Trec in linişte deplină, nu cumva să mă audă.

Să m-ascund în flori alese  în miros de iarbă crudă.

Am rămas ascuns-o vreme, nemişcată şi cuminte

Parcă dorm, dar trează-s bine printre cele negândite.

Mă apropii-ncet de mine si mă simt atât de-ntreagă!

Nu mai ştiu: sunt în grădină? Sau –  cu Lumina Tată.

Daciana