Am putea spune foarte simplu: este starea de conştiinţă fără gânduri.
Dar noi nu ştim ce înseamnă asta, pentru că noi gândim tot timpul. Nici nu
observăm, dar noi gândim tot timpul. Mintea lucrează câteodată şi când dormim.
Este neobosită şi pare că nu se odihneşte niciodată. Dar starea fără gânduri o
putem obţine foarte uşor. Să vă dau câteva exemple simple de tot: când desenăm
sau facem orice lucru manual, când facem sport, când cântăm sau când privim
natura sau norii, când facem puzzle. Aceste lucruri ne acapareaza toată
atenţia. Astfel noi suntem atenţi la ceea ce facem, suntem conştienţi, dar fără
gânduri.
Starea de conştiinţă fără gânduri ne reîncarcă fiinţa cu putere şi energie,
iar mintea devine astfel relaxată.
Dar nu putem face aceste lucruri în fiecare zi, pentru că nu avem timp. Avem
familie, copiii, avem mereu treabă. Nu putem face un puzzle de o mie de bucăţi,
că ne ia 3 zile fără oprire. Nu observăm natura sau norii, pentru că ne grăbim.
Nu facem sport, căci suntem leneşi, nu mai avem putere. Nu cântăm, căci suntem
ridicoli. Nu facem lucru manual – bunicii noştri poate au avut timp pentru aşa
ceva. Nu ne jucăm cu copiii noştri, pentru că nu avem răbdare. Nu citim o
carte, că avem internet.
Starea fără gânduri se poate obţine prin meditaţie. Să nu ne imaginăm
meditaţii lungi, în care ne chinuim să nu ne gândim sau ne concentrăm la ceva
foarte tare. Starea fără gânduri se stabileşte fără efort, spontan. De fapt
meditaţia în sine este starea fără gânduri.
Ca să fim în meditaţie, trebuie să avem o cunoaştere oarecare despre corpul
subtil, care este alcătuit din canale de energie şi din chakre. Trebuie să ştim
că în osul sacru de la baza coloanei vertebrale se află o energie, care a fost
numită de către înţelepţii orientali Kundalini (în sanscrită). Această energie
se poate simţi în urma unui exerciţiu foarte simplu, dezvoltat de Shri Mataji
Nirmala Devi, care se numeşte Realizarea Sinelui. Shri Mataji a dezvoltat
meditaţia Sahaja Yoga, cea mai simplă şi mai accesibilă metodă în zilele
noastre.
Kundalini este cea care ne încarcă cu energie. Este ca un fir care ne leagă
la sursa de alimentare. Kundalini se manifestă ca o briză răcoroasă pe care o
putem simţi ieşind din fontanelă. Ea ne hrăneşte fiinţa şi dezvoltă în noi
calităţile spirituale, care sunt calităţile chakrelor şi ale canalelor de
energie.
De ce meditaţia este cea mai simplă metodă de a ne dezvolta starea fără
gânduri?
Deaspura gândurilor noastre, avem atenţia. Atenţia – pe care o folosim când
ne concentrăm la ceea ce facem, atenţia pe care o folosim când privim ceva
frumos. Când atenţia stă într-un loc mai mult timp, gândurile se opresc. Atunci
intervine un spaţiu între două gânduri, spaţiu care se poate mări prin exerciţiu.
Acest exerciţiu este de fapt pregătirea pentru meditaţie, o interiorizare a
atenţiei noastre, care poate fi de 5-10 minute. Un exerciţiu care trebuie făcut
cu regularitate, dacă vrem să ne simţim mereu plini de energie.
Vă invit în faţa monitoarelor la o meditaţie sahaja scurtă.
Cu drag,
Ági