Ne căutăm toţi drumul în viaţă.
Odată şi-odată ajungem într-un punct, când ne întrebăm: încotro ? .... unii ........ nu toată lumea. Sunt care se mulţumesc cu maşina, casa, jobul, poziţia socială, pasiunile şi cu sănătatea poate şubredă. Cei care se întreabă încotro, ei sunt căutătorii, spune Shri Mataji. Căutătorii adevărului. Care este adevărul despre noi ? De ce ne-am născut aici şi acum ?, ce trebuie să facem ?, care este scopul nostru ? - ne întrebăm.
Ne gândim ... spiritualitatea o fi ? Poate există totuşi Dumnezeu.
Hai să vedem .....
Şi ....... începem să mergem la biserică sau începem să mergem mai des ca şi până acuma, începem să ne rugăm, mergem la alte biserici şi vedem la ei cum e, oare yoga ce-i ?
Şi dacă începem să ne rugăm din inimă, sincer din inimă, nu cerem lucruri materiale, ci răspunsuri la întrebările noastre .... indeferent de biserică, de religie, de calea spirituală pe care o urmăm, începem să primim. Observăm răspunsurile în viaţa noastră de zi cu zi, iar dacă le observăm, ne creşte credinţa. Credinţa în spiritualitate.
Când găsim calea noastră de spiritualitate, suntem convinşi de ea. Ne simţim bine. Simţim bucurie, linişte interioară, simţim colectivitatea în care ne aflăm. Calităţile Divinului încep să se manifeste în noi, calităţi care există în noi, dar cu timpul poate le-am suprimat. Inocenţa, iubirea detaşată, iertarea, generozitatea, respectul, demnitatea, compasiunea, umilinţa sunt câteva calităţi divine care în mod normal ar trebui să se manifeste în noi. Bucuria se vede în ochii noştrii, bucuria radiază prin noi. Asta ar trebui să fie starea pe care ne-o dă calea spirituală, stare care e uşor de dobândit, dar e greu de păstrat. Foarte multe lucruri negative sunt în jurul nostru care ne afectează fără să ne dăm seama. Trebuie să fim foarte consecvenţi în credinţa noastră, altfel pierdem firul. Bucuria se estompează, să nu mai vorbim de dorinţa de evoluţie spirituală, cea pe care am simţit-o când am început să „căutăm”. Viaţa noastră spirituală devine obişnuinţă, automată, superficială. Nici nu observăm. Devenim din nou aproape cum am fost, doar că acuma respectăm nişte reguli, pe care înainte le simţeam altfel. Când facem ceva din toată inima, aceasta nu mai este regulă, este un lucru spontan, de la sine înţeles. Iar acest „sine” ? ..... cine/ce este ?
Este Spiritul din noi, care ne ghidează dacă îi cerem şi este cel care ne lasă în pace dacă nu ne amintim de El.
Dar ....... cuvintele astea sunt doar o părere, o experinţă personală.
Cu drag, Ági
