Recunosc că am o sensibilitate mai aparte pentru acești oameni, ador muzica autentică țigănească, simt cum mi se deschide inima când mă gândesc la ei, indiferent că stau în cocioabe sau în case pompoase. Îmi place vestimentația mega colorată, fustele acelea largi de tot, bijuteriile multe și strălucitoare. Poate că am fost și eu într-o altă viață țigancă. Mai știi?
Rromii sunt, probabil, cel mai bine cunoscuti datorita muzicii lor. Există numeroase izvoare istorice care menționează muzicieni romi cântând pentru regi și împărați. De asemenea, în tot estul Europei, rromi au fost întotdeauna preferați pentru evenimente ca nunți sau sărbători. În multe instanțe, statutul de muzicieni de valoare le-a permis romilor să aibă privilegii greu de obținut altfel. Spre exemplu, deși romii erau înca vânduți ca sclavi în secolul al XIX-lea în Moldova și Țara Românească, muzicienii romi de prestigiu din Transilvania imperiului Austro-Ungar aveau un rol important în comunitățile sătești și se bucurau de unele privilegii de care tăranii români nu se bucurau. (sursă: http://www.romanes.ro/muzica-tiganeasca.aspx)
În chakra inimii rezidă Sinele sau Spiritul. Spiritul se manifestă atunci când inima noastră este deschisă, stare în care simţim bucuria pură a creaţiei, precum şi sensul, scopul locului nostru în ea. Calitatea chakrei inimii este iubirea pură, necondiţionată. Înainte de Realizarea Sinelui/Spiritului, rareori se întâmplă să iubim necondiţionat, pentru că de obicei aşteptăm ceva în schimb. Confundăm sentimentele de iubire cu atracţia fizică şi egoismul. Ne iubim copiii pentru că sunt „ai noştri”, dar nu-i iubim şi pe ceilalţi copii la fel. Adesea aşteptăm să primim ceva de la ei mai târziu, ca o răsplată a iubirii noastre. Iubirea care aşteaptă ceva este ataşament emoţional. Iubirea pură nu are motivaţie, este emanată de Spirit şi nu de trupul sau mintea noastră.
„Acest Spirit din inimă este martorul, care ne priveşte, care are grijă de noi. Dar noi nu suntem conştienţi de asta. Înseamnă că Spiritul nu se revarsă, nu radiază în sistemul nostru nervos central; înseamnă că nu suntem conştienţi de el. Ştim că există cineva, ştim că acolo în interior există cineva, suntem conştienţi de el, într-un anume fel, dar acest ceva nu se revarsă prin mintea noastră conştientă (...).” (Shri Mataji Nirmala Devi – Brighton, 1980).
Shri Mataji spune despre sistemul de caste din India: „Problema în India este, să zicem, sistemul de caste (...). Am spus de sute de ori că în Gita (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bhagavad_Gita) este descris că în fiecare rezidă Spiritul. Deci cum puteţi avea caste? Dar puteţi să aveti în funcţie de talentul vostru, acest lucru este diferit. Însă nu puteţi avea caste în funcţie de naştere. Există atât de multe exemple pentru a dovedi aceasta, dar în India noi avem acest blestem al sistemului de caste. Iar în Occident este chiar mai rău, există rasismul. Este un lucru atât de oribil denumit rasism. De exemplu, am mers în România şi am văzut atât de mulţi ţigani acolo. (...) Aceşti ţigani sunt oameni într-adevăr drăguţi, nu este nimic în neregulă cu ei. Cel puţin, caracterul lor este bun. Ei au anumite principii pentru femeile lor şi duc o viaţă bună în moralitate. Sunt oameni colectivi, dar sunt trataţi foarte rău (...). Atenţia ar trebui să fie asupra unei viziuni mai largi a vieţii şi asupra oamenilor care suferă. Este foarte important. Trebuie să aveţi grijă de oamenii care suferă, care sunt în necaz (...)”.
Viaţa particulară a ţiganilor se desfăşoară cu totul altfel decât viaţa publică. În primul rând este de remarcat solidaritatea ţiganilor. Cu toate că uneori se ceartă şi chiar se bat, nu se fură şi nu se înşeală între ei. Oricât de gălăgioşi sunt ţiganii şi oricâte pricini ar avea între ei, se poate spune fără exagerare că între ei sunt cu mult mai corecţi decât în relaţiile cu cei de altă naţie. O neînţelegere între ţigani este privită ca ceva grav, ceva la a cărei rezolvare iau parte toţi membrii colectivităţii respective. (Lucian Cherata, Istoria ţiganilor)
Dumitru Daniel din colectivitatea de Sahaja Yoga din Buzău, cu „inimă de ţigan”, spune aşa:
„... aceşti oameni, ţigani, de care vorbim, nu sunt aşa uşor de înţeles, sunt foarte misterioşi şi greu de îndreptat sau de condus pe o cale. De fapt cred că asta ar fi cea mai mare problemă a lor, deoarece nu vor sub nicio formă să se lase conduşi de nimeni, vor să fie propriii lor stăpâni şi cred că acesta a fost şi motivul pentru care au plecat din India, când a avut loc conflictul dintre India şi Pakistan, probabil că au dobândit pe parcurs o genă, care îi face să se comporte în felul acesta. Din cauza aceasta există o mare problemă cu integrarea lor în societate, ei preferând să rămână, aşa cum am spus, propriii lor stăpâni şi să găsească metode de supravieţuire independente.
Într-adevăr singura posibilitate de a-i schimba este să ne apropiem cât mai mult de ei, să încercăm să le fim un prieten pe umerii căruia să-şi poată lăsa capul la nevoie. Spun asta deoarece consider că drumul pe care merg ţiganii nu este ca cel pe care merg majoritarii. Drumul acestora este ca un labirint complex cu o singură ieşire şi din cauza aceasta foarte mulţi dintre ei se pierd fără să reuşească să iasă din acest labirint. Din această cauză cred că este un lucru bun să fie sprijiniţi, chiar şi un sfat sau o vorbă au foarte mare importanţă. Deşi iniţial par să nu ţină cont de sfatul nimănui, subconştientul lor lucrează şi îi ajută să accepte noi schimbări. (...) În ultima vreme vedem atâtea articole despre ei, atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional, cu privire la faptul că sunt agresivi şi fac tot felul de probleme societăţii în care trăiesc. Pentru rezolvarea acestei probleme s-au implementat o serie de programe cu finanţare naţională şi europeană, pe diverse domenii, educaţie, sănătate, ocupare sau locuire. De aproximativ doi ani de zile lucrez şi eu în acest domeniu şi am ajuns la concluzia că nu vom putea să-i schimbăm sau să-i ajutăm cu aceste programe. Cred că partea cea mai sensibilă, unde se poate lucra pentru a reuşi să-i schimbăm, este inima acestora. O vorbă sau un sfat spus din inima unui ţigan face mai mult decât un program european.”
Într-adevăr singura posibilitate de a-i schimba este să ne apropiem cât mai mult de ei, să încercăm să le fim un prieten pe umerii căruia să-şi poată lăsa capul la nevoie. Spun asta deoarece consider că drumul pe care merg ţiganii nu este ca cel pe care merg majoritarii. Drumul acestora este ca un labirint complex cu o singură ieşire şi din cauza aceasta foarte mulţi dintre ei se pierd fără să reuşească să iasă din acest labirint. Din această cauză cred că este un lucru bun să fie sprijiniţi, chiar şi un sfat sau o vorbă au foarte mare importanţă. Deşi iniţial par să nu ţină cont de sfatul nimănui, subconştientul lor lucrează şi îi ajută să accepte noi schimbări. (...) În ultima vreme vedem atâtea articole despre ei, atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional, cu privire la faptul că sunt agresivi şi fac tot felul de probleme societăţii în care trăiesc. Pentru rezolvarea acestei probleme s-au implementat o serie de programe cu finanţare naţională şi europeană, pe diverse domenii, educaţie, sănătate, ocupare sau locuire. De aproximativ doi ani de zile lucrez şi eu în acest domeniu şi am ajuns la concluzia că nu vom putea să-i schimbăm sau să-i ajutăm cu aceste programe. Cred că partea cea mai sensibilă, unde se poate lucra pentru a reuşi să-i schimbăm, este inima acestora. O vorbă sau un sfat spus din inima unui ţigan face mai mult decât un program european.”
Toţi avem inimă. Oare suntem educaţi să judecăm şi să ne gândim că suntem mai buni? Manifestarea Spiritului în inimile noastre cu toate calităţile amintite poate părea dificilă, dar nu este imposibilă.
Aghi
